Retroperspectiva LSUOC 2024-2025

on

Liga Studenților – Universitatea „Ovidius” din Constanța a încheiat un nou an universitar plin de activități, evenimente și proiecte dedicate comunității studențești. 2024–2025 a însemnat pentru LSUOC implicare, colaborare și multe experiențe care au reușit să aducă studenții mai aproape unii de ceilalți.

Unul dintre momentele centrale ale toamnei a fost Balul Bobocilor, eveniment devenit tradiție, care a reunit generațiile de studenți într-o atmosferă de energie și entuziasm. Bobocii și-au făcut debutul oficial în viața universitară, iar participanții s-au bucurat de o seară de spectacol, emoții și distracție.

În plan sportiv, LSUOC a fost parte a proiectului Universiada, organizat în colaborare cu ASAN, oferind studenților oportunitatea de a concura și de a descoperi spiritul de echipă într-un cadru competitiv, dar prietenos. Competițiile au adus laolaltă tineri pasionați de mișcare, consolidând legăturile dintre organizațiile studențești.

Un proiect aparte a fost Tomis Summer University, universitatea de vară adresată elevilor de clasa a XI-a, care au descoperit ce înseamnă viața de student și au avut ocazia să afle mai multe despre unele dintre facultățile Universității „Ovidius”. Pentru mulți, a fost o experiență care le-a deschis noi perspective pentru viitor.

Totodată, membrii Ligii au participat la Teambuilding-ul semestrial, unde accentul a fost pus pe dezvoltarea personală și pe consolidarea abilităților de lucru în echipă. Activitățile desfășurate au oferit ocazia de a învăța lucruri noi, dar și de a întări relațiile dintre studenți într-un cadru relaxat și constructiv.

Pe lângă acestea, LSUOC a derulat și multe alte proiecte și inițiative dedicate studenților, dar și activități de reprezentare studențească, prin care vocea tinerilor a fost auzită și interesele lor apărate.

Anul 2024–2025 a adus un plus de valoare în viața studenților, iar ceea ce urmează promite să fie și mai frumos. Vă așteptăm să faceți parte din noua poveste pe care o vom scrie împreună în anul ce urmează!